Liga profesionistă de fotbal din Franța (LFP) nu a primit certificatul internațional de transfer al lui Neymar, din partea Federației Spaniole de Fotbal (RFEF), iar brazilianul nu va putea debuta la PSG în primul meci din noul sezon, cu Amiens, scrie L’Equipe.
Actul de care avea nevoie clubul francez pentru a-l putea folosi pe Neymar în primul meci al noului sezon trebuia să sosească vineri, până la miezul nopții, însă cei de la Federația Spaniolă de Fotbal au întârziat să-l trimită spre Paris, iar cel mai scump transfer din istoria fotbalului va privi din tribune meciul de debut în noul sezon al PSG-ului, cu Aimens.
Totuși, Neymar va fi prezentat în fața suporterilor clubului din capitala Franței înaintea meciului de deschidere a sezonului. PSG – Amiens, primul meci din noul sezon pentru vicecampioana Franței, se va juca sâmbătă, de la ora 18:15, pe Parc des Princes. Vineri, în prima zi ca jucător la PSG, când a și fost prezentat, la magazinul oficial al clubului s-au vândut 10.000 de exemplare cu tricoul lui Neymar, în doar șase ore.
PSG a anunțat, joi, transferul lui Neymar de la FC Barcelona, în schimbul a 222 de milioane de euro, echivalentul clauzei de reziliere a contractului pe care brazilianul îl avea cu formația de pe Camp Nou. Căpitanul naționalei Braziliei a semnat pânâ în 2022 cu formația din capitala Franței, unde va încasa, conform presei internaționale, un salariu de 30 de milioane de euro pe an.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER